Portalul sportiv care ține pasul cu fanii
Ronaldo.com ApS este o companie media daneză din Aalborg care operează un portal de știri și statistici sportive axat pe fotbal — rezultate live, clasamente pe principalele campionate europene, transferuri, video și conținut de tip pariuri sportive, adresat fanilor din Danemarca care urmăresc fotbalul zilnic.
Am fost contractați pentru un redesign complet al platformei, cu o cerință clară din partea clientului: noul design trebuia să respecte identitatea vizuală deja stabilită de graphic designerul intern al companiei, să fie optimizat pentru web și mobil pe toate dimensiunile de ecran și să poată fi reutilizat ulterior și în aplicația mobilă nativă a Ronaldo.com.
Provocarea reală a fost volumul de conținut: livescore, știri, clasamente pe ligă, echipe de start, statistici de jucători, video și spații de publicitate/sponsorizare (inclusiv integrări pentru pariuri sportive) trebuiau organizate într-o structură clară, ușor de scanat, fără să pară aglomerată.
Am construit un sistem modular de carduri și benzi orizontale — pentru meciuri live, știri, cluburi, jucători și conținut video — pe o paletă închisă la culoare, cu accente clare pentru starea „live" a meciurilor și o ierarhie tipografică fermă. Structura permite integrarea spațiilor publicitare fără să afecteze experiența de citire, iar layout-ul modular face adăugarea de secțiuni noi (transferuri, eSuperliga, sfaturi de pariuri) o simplă extensie a aceluiași sistem.

